Posts Tagged ‘galerie foto’
Poze-Brăila de altădată
Prin binevoinţa Domnului Paul Canciu am intrat în posesia unor superbe vederi ce surprind imagini ale oraşului Brăila de altădată printre care şi o poză care personal mi-a satisfăcut o curiozitate personală. Stau în cartierul Hipodrom şi am auzit de la oamenii mai vârstnici că a fost într-adevăr un hipodrom în Brăila. Întotdeauna m-am gândit că nu există o fotografie care să confirme, sau mai bine zis, să arate cum era acel mare hipodrom. Mii de mulţumiri încă o dată pentru imagini!
Cuvintele sunt de prisos aşa că vă urez vizionare plăcută!
Comunismul a picat…( ? )
Acum 20 de ani oameni au murit pentru a schimba ceva în această ţară, pentru a face ceva, pentru a înlătura nu numai un om de pe cea mai înaltă funcţie ci şi modul de gândire şi imaginea ţării noastre. Au reuşit? Aici aştept răspunsurile voastre.
Oricum…trecând peste acest subiect care probabil s-ar întinde pe zeci de pagini, după cum am spus…sunt sătul de politică.
Revenim la ale noastre….
Plimbarea pe strada Călăraşi a rămas una dintre puţinele opţiuni de petrecere a timpului liber, mai bine zis de plimbare, a brăilenilor. În rând cu lumea mă plimb şi eu şi remarc, cam târziu poate, cu stupefacţie că semne ale comunismului au rămas pe clădiri până şi în ziua de azi după 20 de ani
Fotografiile:
![]() |
| De la Galerie foto a oraşului Brăila -> poze din oraşul Brăila (by brailablog ) |
Anul accidentelor in Braila
Nu scriu acest articol cu gândul de a prezenta un accident anume, dar după cum probabil aţi observat, anul acesta, se pare că a fost un an foarte însângerat din punct de vedere al accidentelor auto în oraşul Brăila.
Aş face o listă neagră:
- 17/18 octombrie : Cinci tineri brăileni ( 2 băieţi şi 2 fete ) au murit în urma unui accident la ieşirea din localitatea Valea Cânepii.
Read the rest of this entry »
Ce găsesc eu aici?
Galerie de fotografii din Oraşul Brăila ce include:
- Brăila de altădată ( poze din trecut adunate la un loc )
- Galerie foto a oraşului ( diverse fotografii din oraş )
- Balta mică a Brăilei
Faţa ascunsă a Brăilei ( articole despre adevărata a Brăilei )
Update Galerii Foto Brăila
Se pare că pe oră/zi ce trece galerile foto Brăila Blog se ” îmbogăţesc ” pe cu noii poze, noi categorii şi noi informaţii.
Mulţumesc încă o dată celor care ne ajută. Sperăm să construim cea mai mare galerie de fotografii în ceea ce priveşte oraşul Brăila.
Dacă aveţi imagini din oraşul Brăila, trimiteţi un e-mail la adresa: brailablog@gmail.com
Delta mica a Romaniei = Balta Mica a Brailei
Avem o ţară frumoasă, păcat că nu ştim s-o promovăm. Romania – Land of choice este sloganul pe care s-a bazat anul acesta campania de promovare a turismului românesc.
Aceiaşi problemă şi pe plan local. Turismul regional. Avem aşa ceva? NU
Avem un oraş extraordinar de frumos ( nu începeţi să aruncaţi cu roşii, pahare şi ce mai aveţi la îndemână în mine ) cu foarte multe locuri de vizitat.
Unul dintre acele locuri, puţin cunoscut după părerea mea, este Balta mică a Brăilei. Ar trebui probabil inclusă în circuitul turistic. E o minunăţie… nu ştiu cât de mult pot descrie peisajele acestei mici delte… Las pozele să vorbească de la sine.
![]() |
| Balta mica a Brailei |
Galerie de fotografii a oraşului Brăila
După cum v-am promis, am construit două galerii foto ale oraşului Brăila:
Mulţumiri speciale lui Iulian, dar şi celorlate persoane care au trimis fotografiile prin e-mail: George Raduc, Ionuţ Rizea, black_zoo.
Aşteptăm în continuare pozele pe e-mail: dediu_anini@yahoo.com sau brailablog@gmail.com
![]() |
| Braila de altadata |
Galerie foto a oraşului Brăila
![]() |
| Galerie foto a orşului Brăila |
![]() |
| Balta mica a Brailei |
Galerie foto – Oraşul Brăila
O nouă idee în stil Brăila Blog
În curând, Brăila Blog, va lansa un album de fotografii făcute în oraşul nostru.
Pozele publicate în album vor fi puse pe categorii + fiecare poză va avea informaţii despre fotograf, locaţie şi o mică descriere.
Am hotărât ca acest album să aibe un design special, poze trimise de brăileni prin
e-mail
Toate pozele din album vor fi băgate manual pe site pentru evitarea anumitor probleme.
Daca aveţi poze aşteptăm mailul Dvs.
Brăila – un oraş curat ( sau nu )
Încep acest nou articol oarecum frustrat de ceea ce văd în Brăila, şi de data asta nu pe autorităţile locale, ci pe oamenii ce trăiesc în acest oraş.Facând abstracţie de ambalajele aruncate pe străzi, pachete de ţigări etc….
De lăudat:
În oraş vedem, din ce în ce mai dese, containere, la colţ de stradă, special pentru aruncarea gunoiului pe categorii: sticlă, pet-uri şi plastic, hârtie.
Ideea, veche în ţările occidentale, e foarte bună chiar dacă e pusă în practică mai târziu ( până la urmă, niciodată nu e prea târziu pentru a face lucruri bune… ).
Dar noi…locuitorii acestui oraş…ce facem?
Vedeţi în poza alăturată ( click pentru a vedea imaginea )
Exact….aruncăm pe jos, chiar mai mult de atât….aruncăm exact lângă containerele special amenajate.
Vrem un oraş mai frumos? Toată lumea vrea. Vrem să fie un oraş curat? Toată lumea vrea.
DAR noi ce facem defapt? Continuăm să aruncă pe jos.
Nu sunt genul de om VERDE ( a se înţelege eco ) dar când văd că ne “răsculăm” pentru un oraş mai curat şi defapt continuăm să facem o mizerie de nedescris…. îmi lasă un gust amar.
Avem scuze? NU
Autorităţile ne-au creat condiţii pentru a avea un oraş curat. Containere, coşuri de gunoii mai dese ca acum 10 ani.Noi am rămas cu instinctul de a runca pe stradă, deseori chiar lângă aceste containere.

Să nu se înţeleagă că-i salt în slăvi pe edilii oraşului. Pot să văd şi partea mai puţin frumoasă, din punct de vedere moral, al acestor containere EUROPENE. S-au ” mâncat ” bani frumoşi în urma licitaţiilor organizate pentru achiziţionarea lor.
Dar să revenim al oile noastre. Ce ne lipseşte? Un paznic care să ne atenţioneze de fiecare dată când aruncăm gunoiul unde nu trebuie? Penibil….
Ruşine celor care nu pot, nu vor sau le e lene să arunce guinoiul unde trebuie.
Până atunci…. Haideţi să nu ne împiedicăm de containerele de pe mijlocul trotuarelor
Accident 24 septembrie
Astă seară, pe baza neatenţiei la volan, şoferul unui autovehicul a accident un mopedist pe strada Călăraşi ( Viziru, zona Ciocârlia ).
Din primele reacţii ale martorilor oculari, se pare că soferul mopedului circula regulamentar dinspre Gospodina spre Barieră când şoferul autoturismului a vrut să iasa pe strada Viziru fără să se asigure.
În urma accidentului, singura victimă, şoferul mopedului, a ajuns la spital.
Mâine vom adăuga poze şi aşteptăm şi alte informaţii.















