Posts Tagged ‘galerie’
Ce o să avem aici?
Încep prin a sublinia că motivul creării acestei rubrici este de a descrie întocmai oraşul numit Brăila atât cu atuurile cât şi bilele negre ce le are,fără ca să omit din bun simţ sau dintr-o obligată ierarhie socială anumite întamplări,sau un anumit istoric.Voi încerca să lămuresc “enigma” acelor persoane care au cunoştinţe în acest oraş sau pur şi simplu doresc să îl viziteze,prin creearea unor antiteze ce vor avea ca obiect înfăţişarea oraşului şi mai ales starea socială a acestuia,stare pe care involuntar, sau nu, situaţia economică modificată, în decursul anilor , a contribuit la schimbarea ei.Temperamentul oamenilor, zâmbet sau lacrimă…modul în care mecanismul vieţii decurge în acest oraş şi de ce nu…plăcerile ce le poate oferi.Tot ceea ce urmăresc nu este să pun orasul într-o lumină bună şi nici să îl denigrez,voi arăta exact ce este, fară ca să ţin cont de un anumit aspect…cu toate că trăiesc în acest oraş nu mă pot lăuda cu acest lucru, dar nici nu mă deranjeaă.
